(N-as) mai ramane -n Romania

Dupa ce injura din greu puterea politica din Romania, dupa ce descrie cu lux de amanunte tarele societatii romanesti contemporane, Realitatea TV vine in intampinarea zilei nationale cu un slogan cu totul nesimtit: “Mai roman (raman...) in Romania!!” Apare Emmmma...Zaicescu si rosteste doua fraze in care ne spune ca ea a ales sa supravietuiasca aici. Imi pare rau s-o spun, dar eu, dupa toate cate se intampla, dupa viata de cacat de zi cu zi, regret ca traiesc in Romania. Regret ca nu mai am varsta la care s-o iau din loc fara sa privesc in urma....Caci de ce-as fi mandru ca m-am nascut pe aceste meleaguri? Pana la urma, dupa guvernari care mai de care mai nenorocite, ethosul national e facut praf si pulbere. Cu o clasa politica ce nu se poate remodela, cu tineri politicieni din stirpea otravita si aroganta de genul Boureanu, Anastase ori Ridzi, cea care a murit deja cu toate ca de obicei nu se preda, este speranta. Pana la urma nu e vorba de valul de saracie care cuprinde incet, incet corpul social, de lipsa locurilor de munca si implicit de lipsa veniturilor ci mai grav, e vorba de lipsa perspectivei. Cand aceasta moare, o natiune aluneca incet dar sigur pe panta esuarii. Din pacate, romanii nu au ce sa celebreze astazi. Poate doar faptul ca odinioara, pe aici au trait niste oameni condusi de un voievod strain care au vrut si au reusit sa aseze intre aceleasi hotare o natiune mediocra ce glasuia aceiasi limba. Am fost prin Germania in urma cu ceva vreme. La doua, trei ferestre vedeai drapelul marii natiuni europene proptit cu mandrie. Si pana la sarbatoarea nationala teutona mai erau cateva luni... Noi ar trebui sa-l coboram in berna si asa sa-l tinem permanent caci din pacate suntem un popor situat pe calea pierzaniei. E ca si cum un muribund isi celebreaza ziua de nastere cu lumanari, dar nu dintr-acelea ornamentale asezate pe un tort ci din cele galbene ori albe de inmormantare, turnate din ceara proasta si proptite pe o coliva de dimensiunea Carpatilor. Vad Romania ca pe un muribund ce inca mai respira si la capataiul ei ranjind, toti nemernicii care ne-au condus destinele vreme de douazeci de ani: Ion Iliescu, Nicolae Vacaroiu, Emil Constantinescu, Radu Vasile, Adrian Nastase, Emil Boc, Mugur Isarescu si la sfarsit dar in primul rand Traian Basescu. Precum Brutus, acesta din urma este cel care da lovitura finala dupa ce toti ceilalti varasera si ei cutitul intr-un trup national slabit aflat intr-o indelungata convalescenta postcomunista.  

Nu, nu sunt mandru ca m-am nascut aici. Nu sunt mandru ca am oferit tarii treizeci de ani de munca si ea mi-a dat la schimb ca intr-un troc funebru doar coruptie, nesiguranta, mediocritate, lipsuri, spaime existentiale de netagaduit... Nu, nu sunt mandru de Ziua Nationala, prost aleasa, in care mai mereu ploua ori ninge, intotdeauna e frig, mereu norii sunt zugraviti pe cer precum niste hultani care abia asteapta sa-si deserte avutia diluviana asupra sufletelor noastre de umiliti si obiditi. Din pacate asa cum spunea un ilustru istoric, un popor de oi a generat o clasa politica alcatuita din lupi. Lupi tineri, lupi batrani si masculul alfa, cel care-i beleste pe toti, cel care are dreptul la mangaierile unei blonde antipatice, cel care ne-a batjocorit si ne batjocoreste cu zambetul pe buze dublat de un hahait gretos si deloc potrivit pentru o canida cu rol de lider.

Nu, nu sunt mandru de Ziua Nationala, nu sunt mandru de demagogii ordinari care astazi ca si ieri si ca si maine pot fi vazuti in straie de sarbatoare rostind vorbe calpe despre (ratatul) destin national! Mi-e scarba de aceleasi si aceleasi manifestari militar-religioase, de chiolhanurile de dupa ale “elitei”, de foamea lor dupa averi, faima si putere. Acestea fiind scrise, sincer, n-as mai ramane-n Romania....

 1 dec.2010